Ți-am pus întrebarea aceasta pe pagina de facebook a comunității (care a depășit în 6 luni impresionantul număr de 4000 de oameni) și am fost pur și simplu uimit de răspunsurile inspiraționale pe care le-am primit. Astfel am decis să le așez pe toate într-un articol și să mai scriu și eu ceva cu scopul de a inspira oamenii să facă lucruri mărețe. Să vedem dacă ne-a ieșit.

 

Structura acestui articol este următoarea:

a) Ce m-a determinat să-ți adresez întrebarea.

b) Cele mai interesante răspunsuri la această întrebare.

c) Concluzia.

d) Ce aș face eu?

Fără alte introduceri, cum altfel decât obositoare, propun să purcedem la drum.

 

 

a) Ce m-a determinat să vă adresez întrebarea?

 

Interesant că m-ai întrebat. Acțiunea mea este determinată de un singur lucru: faptul că noi nu realizăm că o să murim la un moment sau nu că nu realizăm, ci nu înțelegem că se poate întâmpla chiar în 24 de ore, nu avem de unde să știm.

 

Acum nu zic că trebuie să te concentrezi pe asta ci zic doar că trebuie să înțelegi și să accepți că se va întâmpla. Pentru că dacă nu accepți o să cazi în capcana în care prea mulți dintre noi cad. Aceea de a crede că suntem nemuritori și astfel de a te purta ca atare. Adică muncim în locuri pe care le urâm, pentru a câștiga bani pe care-i folosim să cumpărăm și mai multe lucruri cu ajutorul cărora să impresionăm persoanele pe care le urâm. Asta să fie viața pe care vrei să o duci? Nu te mira, mulți așa îți continuă existența de zeci de ani și consideră că trăiesc, când ei abia există.

 

b) Cele mai interesante răspunsuri la această întrebare

 

Răspunsurile sunt așezate în ordinea celor mai plăcute de mine. Le-am trecut prin filtrul propriu și m-am lăsat mai puțin influențat de like-uri primite.

 

1) Iulian: 

 

“As scrie un articol cu cel mai mare patos posibil in care as spune ce vreau sa las in urma – cele mai mari lectii ale mele, cele mai mari pasiuni si iubiri (nu ma refer aici la romantism) si ce sper ca am realizat pentru omenire. Asta ar dura 2 ore.

 

Apoi as face un dus rece si m-am bucura pe deplin de el – sa simt cum imi tresare inima, cum imi tremura muschii si cum imi fuge respiratia. L-as simti cu adevarat si n-as fugi de el, cum fac de obicei, refugiindu-ma.

 

Apoi probabil mi-as suna maxim 5 prieteni – nu mai mult. Ironia face ca majoritatea sunt barbati. Nu vreau lacrimi, nu vreau dramatism. Nu ma intereseaza sexul sau iubirea unei femei. Vreau camaraderie, vreau valori si vreau aventura.

 

Mi-as arunca telefonul. N-am nevoie de interactiuni cu jumatate de masura. Nu vreau sa ma sune toata lumea (asta mi-am dat seama de ziua mea in decembrie). Vreau sa fiu acum, aici, cu cine e alaturi de mine.

 

Mi-as lua ce bani as avea si fie le-as da-o prietenilor mei, care stiu ca-i folosesc in vreun scop bun (adica nu-i strica aiurea) sau la o organizatie nonprofit. As pastra o suma mica pentru ziua aia.

 

Apoi as urca pe un munte. Incet, fara graba. Savurand fiecare pas. Nu cu graba obisnuita. Poate sa ploua, sa ninga, sa arunce cu bolovani. Inspir aerul ala tare si puternic. Ma simt viu, in sfarsit. Sunt in varf si ma uit in jur. Ce minunatie, viata…

 

Apoi (sper sa fie vara) m-as duce pe plaja cu prietenii mei. Ne-am lua niste sticle de vin si bere si am sta pe plaja bucurandu-ne de ce am trait pana acum si de imprejurimi – de soarele de pe cer, de femeile frumoase din jurul nostru, de glumele noastre si de frumusetea viselor noastre. Nu in ultimul rand, de minunea ca suntem vii.

 

Asa as vrea sa ma gaseasca sfarsitul. Not giving a fuck. Bucurandu-ma de viata. Si la sfarsit, oricum stiu c-am dat ce-i mai bun din mine – c-asa-s eu, mai obsesiv-compulsiv. Si oricum viata nu-i un concurs.

 

Amin!”

 

2) Andrada: “As fi o egoista notorie care ar vrea sa moara fericita petrecandu-si ultimele momente alaturi de EL  Uitand de restul lumii…”

 

3) Naomy: “Cred ca toti ne cutremuram in fata mortii… iar aceasta teama de moarte nu este cauzata de proces in sine, ci teama de a fi muritori vesnici. Avem in structura noastra viata si dorinta de a trai vesnic. Cred ca in fata unei certitudini ca aceasta, as alerga sa ii imbratisez pe cei dragi ai mei, sa-i asigur de pretuirea mea si nu in ultimul rand… as lua un pix si un carnetel si as merge pe un deal si mi-as asterne gandurile si recunostinta catre un Dumnezeu care mi-a oferit darul de a trai! Cred ca constienta faptului ca ne aflam in fata mortii ar trebui sa ne aduca la o adanca cercetare, iar sa aceasta sa ne aduca la impacare cu Creatorul si cu noi insine! In conditiile acestea si nu numai, imi pare cel mai de calitate timp petrecut in ultimele clipe de viata: sa stai intr-o singuratate atribuita in care sa dialoghezi cu Cel care te-a creat!”

 

4) Mădălina: “Probabil aş petrece fiecare minut scriind, pentru fiecare persoană din viaţa mea, câteva rânduri cu ceea ce nu am avut curaj să le spun niciodată. Apoi m-aş întoarce în familie, fiind singurul loc unde primeşti iubire necondiţionată de niciun alt factor.”

 

5) Sergiu: “Ce as face eu ? As petrece un timp cu mine fiind recunoscator pentru toate cate au fost, m-as gandi ca dat fiind faptul ca voi muri inseamna ca mi-am incheiat misiunea, m-as gandi ca faptul ca voi muri este un lucru bun pentru mine. Apoi as exprima aceeasi recunostinta parintilor si prietenilor si as avea grija sa ii motivez sa fie cat mai buni, iar in timp ce fac asta eu sa fiu motivatia lor. La fel ca in mailul lui Daniel, as vrea sa traiasca Catharsis-ul.

Apoi daca as putea as mai sari odata cu parasuta, impreuna cu 2-3 persoane din viata mea. As manca 2 portii de tiramisu, as imparti un vin cu o tipa, as oferi un buchet de flori la intamplare unei college din partea unui anonim, pe care sa il primeasca in timpul cursurilor a2-a zi.As fugi la Valiug sau Garana sa fac baie noaptea. Mi-as lua cei mai buni prieteni si am fugi cu avionu la mare sa prindem rasaritu si sa facem baie, iar apoi sa sorbim dintr-o cafea pe sezlonguri sau dintr-o visinata. Si as fi impacat cu mine.”

 

6) Any: “M-as lasa prada Iubirii….acelei iubiri care nu-si cauta propriul interes, asa cum societatea noastra o prezinta…ci celei in care CRED! Acelei iubiri pure, care se apleaca si-l imbratiseaza ocrotitor pe celalalt…care nu doreste nimic mai mult decat sa-l stie pe celalalt bine si fericit! Si as trai-o cu pasiune, chiar daca va fi vorba doar de…1 zi…”

 

7) Raluca: “Nu as spune nimanui ca voi muri in X ore pentru ca m-ar enerva drama. Ce as face in plus insa, e un filmulet, plin de umor, cinic si negru pe alocuri, pe care sa-l las mostenire ca sa inteleaga cumva cei dragi ca n-am murit, doar „m-am transformat” si sa faca bine sa fie fericiti ca nu m-am chinuit cu ei degeaba. Urgent mi-as face un testament prin care as dona banii adunati pana acum la copiii cu autism, sindrom down, etc. Si in ultimele 2, 3 ore din viata, as sta singura, adica cu o carte buna si un ceai de menta.”

 

8) Roxana: “Ultimele ore as vrea sa le petrec alaturi de familie, pe care o respect, si carora le-as cere iertare pentru tot ce le-am gresit. Si cu prietenul meu pe care il iubesc foarte foarte mult!”

 

9) Cristina: “Cred ca as renunta sa mai traiesc in umbra tuturor, macar pentru o zi. Sa fac CEVA pentru a iesi in evidenta, sa imi arat adevaratele valori. Si as scrie o scrisoare sau i-as spune acelui baiat la care tin cel mai mult tot ce simt, fara sa ma simt oprita de ceva anume.”

 

10) Eli: “as urca pe motor insotita de ai mei, cu destinatia Lefkada – Grecia. as putea ajunge la timp pentru a-mi lua ramas bun cu sufletul linistit, pe malul marii ionice.”

 

11) Cristina: “Cred ca as renunta sa mai traiesc in umbra tuturor, macar pentru o zi. Sa fac CEVA pentru a iesi in evidenta, sa imi arat adevaratele valori. Si as scrie o scrisoare sau i-as spune acelui baiat la care tin cel mai mult tot ce simt, fara sa ma simt oprita de ceva anume.”

 

Cam astea sunt cele mai interesante (subiectiv fiind, răspunsuri alegeam) însă dacă vrei să citești și restul răspunsurilor, care sunt tare bune, o poți face chiar aici.

c) Concluzia.

Mi-a plăcut că printre cei care au răspuns la această întrebare două persoane au lasat un răspuns pe care nu am cum să nu-l includ în acestă secțiune.

 

Any: “Stii, de fapt…noi chiar mai avem „24 de ore de trait”. Acum urmeaza un „depinde”. Evident ca nimeni nu va fi de acord cu mine citind inceputul, insa… ma voi explica. Am inceput astfel intrucat timpul ia valenta pe care noi vrem sa i-o oferim. Garabet Ibraileanu spunea: „Timpul nu trece niciodata. Noi trecem prin timp.” Hmm, si cat adevar spunea…Doar ca as completa:” si nici macar nu ne dam seama.”

Cele 24 de ore sunt de fapt timpul care ne-a mai ramas, fiecaruia in parte…E adevarat ca nu avem data “concreta” a ceea ce noi numim “sfarsitul nostru”.Dar stim ca el va veni. Oare nu se echivaleaza? Altfel spus, paradoxal infinitatii sale, totusi timpul ne limiteaza. Ce ne-am dori deci sa facem in ultimele noastre 24 de ore? Personal, acceptand idea granitelor unei zile, pot spune ca as face tot ce pot ca fiecare persoana pe care o intalnesc in decursul ei, sa nu treaca mai departe fara un zambet pe chip…As incerca sa aduc un strop de bucurie celor pe care ii vad intristati… nu stiu daca voi reusi aceste doua aspecte, dar macar voi incerca…. Cred eu ca regretul este un sentiment cumplit!”

 

Ana: “Ar fi genial, dacă am face în fiecare zi aceste lucruri, pe care, le-am face în ultimele 24 de ore… Vă încurajez să traiti fiecare clipa ca și cum ar fi ultima! Ar fi cu adevărat unic și uman! Haideți să fim un exemplu bun!”

 

Superb… sau ce? Vezi ce poți scoate de la oameni dacă le pui întrebarea corectă. Vezi cât de multe învățături putem trage? Pentru că fiecare dintre noi are o poveste de spus, a trecut prin ceva, a fost rănit, a învățat ceva… și este o poveste unică, este foarte puțin probabil să întâlnești doi oameni cu aceeași poveste de viață.

 

Ce vreau eu să-ți spun este că răspunsul pe care-l dai la această întrebare îți arată ceea ce-ți dorești tu să faci cu adevărat, ce te-ar face fericit, implinit… ceea ce te face pe tine să fii tu.

 

Așa că-ți propun să faci asta începând cu acest moment, chiar daca nu mori în 24 de ore.

 

Și acum vreau să le spun toturor celor care au răspuns la întrebarea: Ce ai face dacă ai mai avea 24 de ore de trăit?

 

Dacă toată ideea asta ar avea să fie reală și după răspunsul vostru, v-aș zice că… nu o să muriți în 24 de ore, ci că totul a fost o iluzie, o minciună. Oare această experiență v-ar duce spre viața pe care cu adevărat vă doriți să o aveți?

 

Întrebarea cu care vreau să vă las este următoarea: de ce nu faceți ceea ce vrei voi cu adevărat? De ce vă supuneți regulilor, sistemului? De ce vă este așa de frică să trăiți la nivelul vostru potențial, să faceți ceea ce iubiți? De ce?

 

Vă spun eu, nu există un motiv real ci doar simple scuze.

 

d) Ce aș face eu, dacă aș avea doar 24 de ore de trăit?

 

În comentarii un cititor a fost curios să afle ce aș face eu, care-i răspunsul meu, așa că o să încerc să fie cât mai scurt posibil:

 

Aș pleca undeva departe, prin Havana, Rio sau Medellín și aș scrie o carte care să inspire milioane de oameni, de pe un hamac cu laptop-ul în brațe. M-aș pierde printre cuvinte. Nu m-aș opri.

 

Apoi aș încerca toate mâncărurile tradiționale, băuturile, cigar-urile, m-aș distra cu oamenii de acolo, le-aș asculta muzica, m-aș împreieni cu ei, le-aș iubi femeile și apoi când aș mai avea câteva minute de trăit aș scrie ultimul capitol, în care cel mai probabil aș scrie asta:

„Vreau să înțelegeți un singur lucru. Acela este că nu există reguli cărora să vă supuneți. Puteți face orice vreți voi să faceți. Puteți face orice vă face fericiți, pentru că atunci când o să vină timpul să muriți tot ceea ce contează sunt lucrurile pe care le-ați făcut.

Regretele o să vă mănânce din interior.

Sper să aveți puterea să duceți o viață cu adevărat fericită, așa cum pot spune că eu am făcut.”

 

Apoi aș vrea să mor în pace, singur, fără ca nimeni să plângă după mine sau să-și amintească de mine. Fără premii, fără artificii, fără femei în jurul meu, fără aplauze, fără droguri, fără titluri, fără nimic. Doar eu, într-un hamac, singur și satisfăcut de această călătorie incredibilă numită viață.

 

Țin să mulțumesc tuturor celor care au răspuns la întrebare, făcând existența acestui articol posibilă.