Pentru cine nu știe deja fenomenul la nivel național „Cristi!! Bă Cristi!” înseamnă că nu are net, facebook sau nu are prieteni prin cămin.

Povestea e simplă. Un om de la țară, e mușcat de picior de un câine. Acest câine probabil putem deduce că este deținut de Cristi. Dar fără alte povești, iată de unde a început totul.

Apoi totul a degenerat într-o nebunie în care toată lumea îl strigă și îl caută pe Cristi.

Studenții, în sesiune fiind, ce altceva să facă decât să-l strige pe geam pe Cristi.

Însă, acest Cristi, salvatorul nostru, nu mai apare, deși noi toți îl strigăm.

Bun, care-i legătura cu Dezvoltarea Personală & Psihologia și de ce merită să scriu un articol despre asta te întrebi probabil.

Ei bine legătura este una foarte puternică.

Carl Jung spunea că „ne întâlnim cu noi în timp, în sute de alte deghizări, în timp ce parcurgem drumul vieții” referindu-se aici la conceptul din psihologie denumit proiecție, cum altfel decât, psihologică.

Mintea noastră este precum un mare proiector pe care-l afișează peste celelalte persoane și putem vedea în acestea doar ceea ce suntem noi.

Revenind la „Cristi!! Bă Cristi!”

Acest strigăt de ajutor ne caracterizează poporul și nația.

Deși imnul nostru ne îndeamnă clar la trezire, încă suntem pierduți în căutarea unui salvator care să ne scape de toate problemele pe care le avem.

Acest „Cristi!! Bă Cristi!” este, dacă vrei, o metaforă pentru viața unui om ce face parte din turmă. A unui om care așteaptă tot timpul pe cineva să-l ajute, a unui om care singur nu se poate descurca necrezând că are resursele necesare, a unui om care crede că răspunsul este într-un strigăt de ajutor, într-o mobilizare vocală, mai mult decât în ajutorul de sine.

Metafora „Cristi!! Bă Cristi!” ne arată clar cum putem să rămânem prinși în viața pe care nu ne-o dorim, în relația pe care nu ne-o dorim, cu salariul pe care nu ni-l dorim, cu prietenii pe care îi urâm, pentru că avem impresia că nu noi suntem cei responsabili, cei care pot să schimbe totul, ci un Cristi sau un altcineva, din depărtare, pe care-l strigăm și care sperăm să ne sară în ajutor.

Metafora „Cristi!! Bă Cristi!” sper cu această ocazie să ne trezească puțin.

Să ne facă să ne dăm seama că nu există un salvator care să ne ajute. Noi suntem acei salvatori, dar doar pentru noi.

Noi suntem acei oameni responsabili de viața noastră. Noi putem să schimbăm ceea ce putem și accepta ceea ce nu putem.

Iar momentul în care ne bazăm toată forța pe noi, sau cum se spune, ne luăm viața în propriile mâini, acela este momentul în care evoluția începe să intervină în joc.

Pentru că renunțăm la exterior, la ajutorul care nu mai vine niciodată, și ne concentrăm toată energia pe ceea ce putem controla cu adevărat.

Acțiunile personale și eforturile pe care le facem pentru a avea o viață mai bună (sau așa cum ne-o dorim fiecare).

Așa că data viitoare când ai o problemă, sau vrei să evoluezi, gândește-te la metafora „Cristi!!, Bă Cristi!” și întreabă-te cine este responsabil pentru a trece peste acea problemă sau pentru a evolua.

Răspunsul care te va duce spre evoluție se găsește în interior, arătând spre tine, nicidecum în exterior, arătând spre Cristi.

Cu mult drag,

Întâmplător, sau poate nu, tot un Cristi