Mergeam pe strada cu prietenul Andu și din fața mea am auzit un țipăt. Apoi am văzut o fată care gesticula și înjura foarte tare, cu patos, cu nerv, cu putere.
Inițial am crezut că este nebună și vorbește singură. Așadar nu am băgat de seamă, însă mai apoi a început să țipe și mai tare.
Nu înțelegeam foarte clar ceea ce zicea însă simțeam o emoție puternică. Mai trecusem prin acest moment cel puțin o dată în viața mea. Mi-am adus aminte cât de nasol m-am simțit, cât de mult m-am necăjit și cât de nașpa am crezut că este viața mea.
Fata, tocmai fusese părăsită sau înșelată sau ceva. Pentru că-și acuza fostul prieten de anumite lucruri, n-am dat foarte mare atenție și se simțea supărarea și momentul nasol prin care trecea.
Cumva ceva în mine a început să simtă emoția respectivă și două zile mai târziu mi-am adus aminte de acel eveniment și m-am gândit că dacă scriu acest text, am posibilitatea să ajut oameni care trec sau vor trece printr-o despărțire.
Inevitabil toți vom face asta.
Așa că iată cele zeci idei pe care le-am scris spontan pentru tine, cu scopul de a te face să te simți mai bine sau să înveți cel puțin ceva.
1. Nu există cum să trec peste o despărțire, ci doar cum să trec printr-o despărțire. Obstacolul este calea. Singura cale pentru a scoate o așchie dureroasă din picior este să tragi de ea, să te doară, iar mai apoi să te vindeci.
2. Orice ar fi oricum o să mori într-o zi. Cel mai probabil peste ani și ani, după o viață lungă și fericită. Evenimentul de acum va fi precum un căcățel de pechinez în mijlocul drumului. Ai călcat în el, ți-a mirosit a căcat câteva ore, apoi ai băgat pantoful la spălat și ai uitat evenimentul.
3. Poți amplifica o stare negativă dacă te pui într-un personaj victimă. Dacă te plângi și te victimizezi. Poți sparge bula vinovăției schimbându-ți atudinea din victimă în conducător, concentrându-te pe lucrurile pe care le poți schimba.
4. Undeva, cineva, are 20 de kg și moare de foame și nu are acces la apă potabilă. Undeva, cineva este împușcat în cap și moare, într-un război pentru o cauză idioată. Undeva, cineva este dat afara de la muncă. Undeva, cineva face un accident de mașină. Undeva, cineva nu mai are hârtie igienică după ce s-a căcat. A, și mai ești și tu în povestea asta, dar per total, nu contează ceea ce se întâmplă acum.
5. Privește în perspectivă. Dacă vrei o viață fericită, nu o poți avea cu o persoană cu care nu te înțelegi. Cu cât te desparți de mai multe persoane cu care nu te înțelegi, cu atât ești mai aproape de prințul sau prințesa ta, your soul mate.
6. Tot ceea ce-ți rămâne după o desparțire ești tu. Și dacă ești un tu foarte nașpa, care nu se iubește, educă, apreciază e nașpa să fii singur. Dacă ești un tu super cool, e o mare bucurie că ai ocazia să fii cu tine o perioadă… până la următoarea despărțire. :))
7. Nimănui nu-i pasă că te-ai desparțit. Chiar dacă prietenele o să te asculte, nu le pasă. Chiar dacă prietenii o să te scoată la bere, nu le pasă. Treci peste.
8. O despărțire este un efect al unor cauze. Nu o cauză a unor efecte. Descoperă cauzele și fă-te responsabil (nu vinovat) de acestea, apoi învață și mergi mai departe.
9. Privește partea plină a paharului. Acum poți avea șansa să te căsătorești cu un partener bogat dintr-o familie roială și să ai mulți bani fără să muncești. Orice femeie-și dorește asta, nu? :)) Și nu numai. Eu nu sunt fată și dacă aș avea ocazia asta, nu aș spune nu. Mădălina Ghenea, dacă vezi asta, dă-mi un mail pe contact@crististefan.com cu Subiectul: „Hai să te muți la casa mea din State.” Promit să răspund în cel mult 24 de ore.
10. O să doară, dar orice doare se și vindecă. Un pansament nu trebuie să fie o sticlă cu vin sau o alegere pripită de-o noapte, if you know what I mean, ci poate să fie un masaj la spa, mers la piscină, citit o carte noua sau ascultând o formație faină. Treat yourself.
Concluzie
Concluzia este că toți trecem sau am trecut prin asta și e nașpa, dar trece. Viața nu-i chiar așa de rea, chiar dacă acum poate așa pare.
Dacă te-au ajutat ideile de mai sus, mă bucur tare mult că am putut să-ți fiu de folos.
Cu drag,
Cristi F. Ștefan