Cu siguranță că încă ai în jurul tău oameni care nu știu ce este meditație, nu citesc, nu se dezvoltă, se mulțumesc cu puțin sau nu vor mai mult de la viață.
Și cu siguranță dacă ești un om bun, și știu că ești, pentru că altfel îți pierdeai timpul în fața unui televizor, nu citind articole care să te ajute să crești, te întrebi cum îi poți ajuta și inspira să devină din ce în ce mai buni, așa ca tine.
Despre asta vreau să-ți scriu acum, despre modalitatea cea mai eficientă prin care poți deveni o inspirație pentru ceilalți, dar și despre mentalitatea din spatele acesteia.
1. Nu îi inspira/ajuta pe cei care nu vor să fie inspirați/ajutați
Pe principiul, nu încerca să înveți un porc să cânte la vioară. O să-ți pierzi vremea și o să enervezi porcul.
Când am aflat asta m-am eliberat puțin.
Pentru că încercam să ofer sfaturi tuturor. Încercam să recomand cărți unor oameni care nu știau ce sunt alea cărți. Încercam să le zic, că „băi, se poate mai mult și mai frumos și mai bine”, însă enervam și porcul și îmi pierdeam și timpul.
Apoi am lăsat oamenii să vină la mine și să-mi ceară sfatul. Acest lucru îți recomand și ție.
Momentan răspund la zeci de mailuri și cred că sute de mesaje în fiecare săptămână.
Și acei oameni chiar iau în calcul ce le spun și îi ajută. Am zeci de exemple de oameni care pot spune asta despre mine și despre ei.
Pentru că momentul în care încerci să înveți porcul să cânte, nu faci decât să-ți pierzi timpul și să enervezi porcul.
Oamenii o să vină la tine și o să te întrebe: atunci ia-ți din timpul tău și ajută-i! Pentru că foarte puțini o fac. Și acei puțini chiar merită timpul, atenția și energia ta.
Sau o să se lase inspirați de ceea ce ai devenit și de ceea ce faci și o să facă mai mult și ei, pentru că le-ai arătat că nu ești nimic mai special decât ei, și că se poate!
Asta e singura cale prin care un sfat poate să funcționeze. Restul este o supra încărcare mentală și fizică, prin care am trecut mult timp, din dorința mea de a îi ajuta pe ceilalți.
Fiecare își merită soarta. Până și porcul are soarta lui. Guiț, guiț.
Eliberează-te de povara aceasta de a vrea în permanență să îi ajuți pe cei care nu vor să fie ajutați. Nu îi mai contrazice, lasă-i să existe la nivelul în care ei sunt, pentru că nu îi poți ajuta.
Așa cum spune și bancul, de câți psihologi ai nevoie pentru a schimba un bec? De niciunul. Becul nu vrea să se schimbe.
Așa și aici, nu poți învața porcul să cânte la vioară, însă cu siguranță îl poți enerva încercând asta.
2. Când ajuți, învață să accepți.
Momentul în care vrei să ajuți pe cineva, dar nu accepți nivelul persoanei respective, este momentul în care ajutorul tău nu o să fie necesar.
Pentru că persoana respectivă o să se simtă judecată.
O să simță că nu valorează nimic, că nu este bine unde este (chiar nu este, dar ea trebuie să-și spună asta, nu tu) și o să creadă că vrei să o faci să se simtă prost.
Astfel o să se lupte cu toate armele și crede-mă, au foarte multe arme cu care să se lupte. Doar știi cum sună o discuție cu o astfel de persoană, încearcă tot timpul să-ți demonstreze că are dreptate și că orice i-ai spune este un caz special, realizat prin noroc și alți factori pe care nu îi poți controla.
Așadar este indicat să realizezi că multe persoane se mulțumesc cu un nivel mediocru de existență și nu vor mai mult. Pe acestea poți să le lași în pace și cel mult să le atingi cu metoda următoare.
3. Fă-i să te invidieze, urască, trezește un sentiment negativ în ei.
Hai să fim puțin răi, cu un scop bun.
O metodă absolut genială este să îi superi pe ceilalți. Dacă reușești să îi superi îmi spunea un prieten, să îi deranjezi cu ceva pozitiv, atunci ești foarte aproape de a îi inspira.
Pentru că dacă tu le arăți cât de multe ai realizat să spunem, ce rezultate frumoase ai, ce casă, mașină sau orice valorează foarte mult pentru tine ai reușit să obții printr-o muncă cinstită, atunci o să îi superi și o să te invidieze.
De aici mai este doar un pas până la admirație.
Consider că există o linie foarte subțire între invidie și admirație, iar doar cei destupați și deștepți (sau care urmează să fie deștepți) o să-și dea seama.
Pentru că ei văd în tine neputința lor și asta îi sperie.
Văd cât de multe ai reușit tu să realizezi și asta îi face să se simtă prost, pentru că sunt niște leneși nenorociți care nu fac nimic cu viața lor și se joacă Candy Crush pe Facebook și se uită la episoade tv toată ziua.
E și normal să nu ai rezultate dacă nu faci nimic pentru a avea rezultate.
Dar invidia este un sentiment foarte puternic și comun celor care nu fac nimic cu viața lor, iată de ce:
Invidia vine în momentul în care ești un leneș nesimțit care nu face nimic cu viața sa.
Crede-mă. Vorbesc din experiență.
Însă în momentul în care îți miști fundul și începi să faci lucrurile să se întâmple, este imposibil să fii invidios. Pentru că îi folosești pe ceilalți drept o sursă de inspirație.
Dacă ești invidios pe succesul celorlalți, cel mai probabil ești supărat pe lenea, frica, slaba încredere sau blocajele pe care TU le ai și pe care CEILALȚI au reușit să le depășească.
Mișcându-ți fundul, invidia dispare și acei oameni se transformă în surse de inspirație.
Le poți copia asta și le-o poți transmite dacă reușești performanța de a îi face să te invidieze (să le pese de nivelul de căc*% în care sunt).
Dar pentru a putea face toate acestea, pasul nr. 4 este esențial. Absolut esențial. L-am pus ultimul pentru a mă asigura că nu-l uiți.
Este cel mai important.
4. Nu te concentra pe ei, concentrează-te pe tine.
Ai zburat vreodată cu avionul? Să presupunem că da, dacă nu atunci o să-ți explic eu din cele 2 călătorii cu avionul pe care le-am avut care e treaba.
În momentul în care te urci în avion îți explică pe scurt cam așa: Dacă e să se întâmple ceva, TREBUIE NEAPĂRAT SĂ ÎȚI PUI ȚIE PRIMUL MASCA DE OXIGEN, iar apoi să vezi dacă îi poți ajuta și pe ceilalți.
Pentru că dacă tu ești mort, nu poți salva pe nimeni de la moarte.
Pentru că dacă tu ești sărac, nu poți ajuta pe nimeni să se îmbogățească.
Pentru că dacă tu te simți singur, nu poți învăța pe nimeni să aibă o relație remarcabilă.
Pentru că dacă îți merge prost, nu îi poți învăța pe ceilalți să aibă succes.
Deși trăim într-o societate destul de bizară, în care oamenii care mănâncă de la fast food țin cursuri de nutriție (pe bune, am fost la un astfel de curs și mi-a picat fața când tipa ne-a spus că ea mănâncă la fast food, asta după ce fumase vreo 3 țigări, nu mă întreba cum am ajuns acolo, m-a dus un prieten) sau într-o societate de oameni de afaceri care de fapt stau pe buzunarul părinților și nu știu cum să vândă nici o înghețată vara cu un leu, există totuși și mulți oameni mai inteligenți care realizează că pentru a putea să îi ajutăm pe ceilalți, este necesar să ne ajutăm pe noi.
Ce vreau să spun cu toată această vorbărie este că ar fi indicat să te concentrezi la moduri în care să te ajuți pe tine, iar apoi să găsești căi prin care îi poți ajuta pe ceilalți.
Pentru că nu prea ai cum să le oferi celorlalți bani dacă tu nu ai. Nu ai cum să le oferi timp dacă nu ai. Nu ai cum să le oferi iubire, dacă tu nu te iubești.
Totul pleacă de la tine și pentru a putea să vezi în jurul tău o lume mai frumoasă (și cred că au zis-o milioane de alți oameni deștepți) ar fi indicat să te transformi tu într-un om frumos.
Adică schimbarea se produce începând cu tine. Tu ești schimbarea pe care o vei vedea în ceilalți.
Doar așa îi poți inspira în cel mai simplu și util mod pe ceilalți. Nu prin forță. Nu învățând porcul să cânte la vioară. Nu prin agresivitate. Nu prin judecată. Nu prin răutăți, ci prin exemplul personal.
Când ție o să-ți meargă bine, arată-le și ajută-i și pe ceilalți, pentru că nu vrei să fii singurul care este fericit, împlinit și de succes, într-o țară de oameni nefericiți, triști și săraci.
Sper că aceste rânduri te-au ajutat și sper să realizezi că o lume frumoasă înseamnă să oferi, chiar și din puținul tău, celorlalți.
Și există un element pe care dacă-l oferi, nu rămâi mai sărac și celălalt devine mai bogat, ci amândoi deveniți mai bogați.
Acel element este cunoscut și sub numele de idei.
Însă oferă acele idei oamenilor care chiar își doresc mai mult și fac zi de zi ceva pentru asta, pentru că altfel vor fi idei aruncate pe geam unor oameni care se mulțumesc cu un nivel mediocru și doresc să rămână toată viața acolo.
Cu drag,
Cristi F. Ștefan
PS: Scrie-mi ce alte lecții ai învățat până acum care te-au ajutat să descoperi cele mai bune moduri prin care îi poți inspira pe ceilalți?