Mulți dintre noi alegem să nu mâncăm sănătos, pentru că așa este mai ușor, pentru că așa am fost obișnuiți, pentru că așa este mai bun și ne lăsăm controlați de corpul nostru, zi de zi făcând alegerile greșite ajugem peste ani și ani cu probleme, emoționale, sociale și de sănătate, moment în care nu mai putem face nimic.
Vreau să-ți prezint 10 motive pentru a mânca mai sănătos pentru că am fost obez, sendentar și dependent de mâncarea nesănătoasă și pentru că nu doresc nimănui să se simtă atât de jos pe cât mă simteam eu atunci, cu acele kilograme în plus, 25 la număr:
1. Pentru că așa îți demonestrezi că ești în control. Îți demonstrezi că tu creatorul destinului tău și astfel îl modelezi după acțiunile și deciziile prezente, urmând ca în viitor să construiești cea mai bună versiune de-a ta.
2. Pentru că este mai greu să mănânci sănătos și pentru că realizezi că nu tot timpul cele mai ușoare decizii sunt și cele mai bune pentru tine. Este mai greu pentru că durează, însă beneficiile o să apară pe viitor.
3. Pentru că felul în care arăți are un impact uriaș asupra încrederii în sine. Dacă nu-ți place de tine, dacă nu te iubești, atunci nu o să ai încredere, și o persoană fără încredere nu are șanse de reușită.
4. Pentru că viața este cel mai de preț lucru pe care îl ai, dar de multe ori ne dăm seama de acest aspect atunci când suntem pe care să o pierdem.
5. Pentru că așa îți rezolvi multe probleme: emoționale, sociale, probleme cu dependențele de oameni și de mâncare și așa crești, așa evoluezi. Așa am făcut eu. M-am transformat de la persoana obeză și dependentă, la persoana care a slăbit multe kilograme și independentă emoțional.
6. Pentru că organismul tău o să te răsplătească atunci când mănânci sănătos și o să te ajute să produci unele dintre cele mai incredibile lucruri.
7. Pentru că așa cunoști oameni pasionați de ceea ce fac, este un cerc virtous. Mâncând sănătos, te simți mult mai încrezător, cunoști și mai mulți oameni, citești și mai multe cărți, totul merge din ce în ce mai bine și efectele deciziilor tale se măresc pe zi ce trece.
8. Pentru că dezamăgirea sau bucuria viitoare depinde de un singur lucru: decizile pe care le-ai luat astăzi.
9. Pentu că te iubești și dacă te iubești cu adevărat de ce ai vrea să-ți faci rău? Să pui în tine alimente dăunătoare?
10. Pentru că dezvoltarea persoanală este strâns legată de grija pe care o ai de tine. Nu ai cum să evoluezi dacă ești dependent de anumite lucruri negative, dacă mănânci nesănătos, dacă nu citești, dacă nu faci sport.
Dacă vrei să descoperi cum te poți alimenta corect apasă aici!