Așa cum am promis aseară în Textul #relatiiremarcabile nr. 1 Oare de câte ori ai trecut pe lângă ea.. am un nou text pentru tine. Sper să-ți placă. Mâine seară te așteptă un alt text.

Ce este iubirea?
În drumul meu am întâlnit câteva femei, fiecare speciale în felul lor, superbe și inteligente, însă pe cele pe care le-am dorit mai tare au fost cele pe care nu le-am putut avea și odată ce le-am avut nu le-am mai dorit…

Astfel am descoperit că iubirea poate să fie de două feluri. Prima e creată de marketing, societate și vine din ego. Cea de-a doua e iubirea care este în noi toți, fără de atașamente și așteptări.

Unu.

Iubirea în care am o pensulă în mână și multe acuarele și planșa pe care pictez este mintea mea. În care-mi imaginez cum ar fi să o țin acum în brațe, ce mi-ar spune, ce i-aș spune, cum ar fi să o sărut și să-i simt buzele ei fine și roz și limba ei moale pe buzele mele sau cum ar fi să o despachetez ca pe un cadou de Crăciun și să realizez că este cel mai frumos cadou pe care l-am primit până acum, apoi să-mi plimb degetele, abia atingând-o, pe pielea ei fină, desenându-i formele și observând cum am sub degetele mele perfecțiunea pe care toți și-o doresc și pentru care toți și-ar da viața, averea și pentru care reguli ar fi încălcate.

Apoi când o am în fața mea, să realizez că piesele de puzzle nu prea se potrivesc. Când o țin în brațe, îmi răspunde că puloverul meu o înțeapă, apoi când o sărut, nu mă sărută așa cum o făcea în pictura din mintea mea, corpul ei deși perfect, atunci când îl ating începe să râdă, pentru că o gâdil cu degetele mele groase.

Așa că am început să mă întreb dacă nu cumva iubirea, dorința, este doar o iluzie a minții mele. Dacă nu cumva iubirea și dorința sunt spațiul care s-a creat între percepție și realitate. Dacă nu cumva, ceea ce voi avea nu o să fie la fel de bun ca și ceea ce mi-am imaginat.

Și apoi m-am oprit.

 

Doi.

M-am oprit din imaginat, am încetat să mai pictez femeile care intrau în viața mea, am lăsat pensula jos, am aruncat culorile, am rupt foaia și am rămas acolo în fața unui dezastru care mi-a produs un sentiment de singurătate, de frică, de frig și de curiozitate.

Din curiozitatea aceea s-a născut iubirea. Pentru că spațiul gol dintre percepție și realitate a dispărut, lăsând loc realității fără de percepție să-mi picteze viața și momentele petrecute împreună în mii de culori, pe care nu le aveam la dispoziție și de a căror existență nu știam până acum.

Acum o privesc, fără să știu ce urmează, mă uit spre buzele ei, fără să-mi fi imaginat cum ar fi să o sărut, o întreb ceva și pe la jumătatea propoziției o sărut. Ea îmi spune că nu s-a așteptat la asta. Eu eram sigur că ea asta o să-mi spună, așa că o mai întreb ceva și… o sărut din nou. Pentru că realitatea este unică, imprevizibilă și perfectă din acest punct de vedere. Pentru că percepția ține de așteptări și așteptările vin din ego.

Iubirea sinceră este în noi toți, doar că pentru a putea să o exprimăm, să o oferim și să o primim, trebuie să renunțăm la percepțiile și așteptările din mintea noastră și când o să se întâmple, o să fie mai frumos, pentru că… realitatea este unică, percepția este aceeași de fiecare dată…

Iubiți sincer și susțineți relații remarcabile.

Cristi